Poate cu acest vagon vor începe şi producătorii europeni să producă tramvaie de capacitate mai mică (cum fac cei din fosta URSS). Până acum s-a mers pe tramvaie mari (şi cât mai scumpe), lungi considerându-se că o reţea de tramvai nu se poate amortiza dacă tramvaiele au capacitate redusă. Într-adevăr, la costurile de azi (unde minim 50% din valoarea unei lucrări se scurge spre consultanţă, studii de prefezabilitate, fezabilitate, avize şi aprobări, TVA ş.a.) nu se merită, însă multe oraşe au deja reţele de tramvai, pe care pot circula şi garnituri mai mici pe unele trasee. Oraşe care în prezent folosesc vagoane Tatra/PCC sau similare şi-ar putea înlocui flota cu tramvaie EVO1 (sau altele asemenea, dacă or mai fi în afara vagoanelor produse de Transmaş la Tver în Rusia) - Praga, Anvers, Gent + oraşele din Ucraina. Şi, de ce nu, chiar şi prin România, deşi la noi şpăgile şi comisioanele sunt nişte cutume peste care nu se poate sări şi care au valori mult mai mari la autobuze şi motorină.
Situaţia e similară cu cea a căilor ferate. Dar şi acolo practica ne-a demonstrat că trenurile de pe liniile principale sunt alimentate cu călători (sau marfă, după caz) de trenurile mici/scurte de pe liniile secundare, iar anularea celor din urmă conduce la scăderea rentabilităţii celor dintâi, practic economia făcută cu anularea trenului scurt e depăşită de pierderea pe care o are trenul mai lung din acest motiv.
Vagonul este deja prezentat pe
site-ul Pragoimex.
Date tehnice:
Ecartamentul căii: 1.435 mm
Formula osiilor: Bo'Bo
Lungimea caroseriei: 15.100 mm
Lăţimea: 2.480 mm
Ampatamentul: 7.000 mm
Înălţimea podelei: 350/390/500 mm
Lăţimea uşilor 1 şi 4: 750 mm
Lăţimea uşilor 2 şi 3: 1.300 mm
Diametrul roţii în stare nouă/uzată: 610/530 mm
Tara: 20.000 kg±5%
Masa maximă pe osie: 7.000 km
Locuri: 30 pe scaune + 80 în picioare (la 5 călători pe m^2)
Raza minimă a curbei: 18 m (Este exact minimul prevăzut de standardele ceheşti pentru linii curente. În România, această valoare este de 20m)
Puterea nominală: 4 x 65 kW - motoare asincrone trifazate
Acţionare: IGBT
Ar fi interesat de văzut cum arată boghiul şi de comparat cu cel al vagoanelor produse la uzinele din Tver. Se spune pe site-ul Pragoimex că boghiurile sunt pivotante şi nu au osii orientabile, iar suspensia este cu arcuri elicoidale. Transmisia este descrisă ca fiind ,,elicoidală", dar nu îmi dau exact seama cum sunt montate motoarele - probabil deasupra osiei, dar dacă e elicoidală, înseamnă că e cu melc? Asta mi se pare imposibil, pentru că melcul poate roti roata melcată, dar viceversa nu, deci dacă vrei să remorchezi tramvaiul cu pantograful jos... ai osiile blocate.