Pasajul Basarab - povesti de santier
28 Mai 2007
Andrei Udisteanu
Lucratorii de la cel mai mare pasaj suprateran postdecembrist au trecut si prin marile santiere ceausiste, si prin arsita africana.
La pasajul Basarab, cel mai mare din Romania postdecembrista, nimic nu prevesteste deocamdata structura gigantica ce va face umbra pe aproape doi kilometri de Capitala. Aici lucreaza acum aproape doua sute de muncitori, veniti din diferite parti ale tarii, dintre care 40 sunt ingineri si tehnicieni.
Pe masura ce lucrarile se vor extinde, santierul de la Basarab va aduna aproape 1.000 de meseriasi. La Basarab, dincolo de datele tehnice si explicatiile ingineresti, dai de oameni care „au vazut multe”.
Lucratorilor de aici nu le pasa de controversele din jurul constructiei, de procese cu exproprieri si discutii despre „interesul public”. Vor doar sa duca lucrarea pana la capat, sa poata incepe povesti cu „In 2007, cand lucram la Basarab...”.
„Cocaina” din constructii
Viata de santier are umorul ei. „Mai, vrei sa te bat?”, il avertizeaza inginerul Eugen Tudose pe unul dintre macaragii. Omul a lasat in suspensie deasupra capetelor unor muncitori o placa metalica imensa care acum se balangane amenintator. „Tu nu vezi ca e vant? Si pune-ti si casca!”, continua seful sa dea indicatii.
Lui Eugen Tudose ii suna incontinuu telefonul si se muta dintr-o parte in alta a santierului. Cateodata ii vine sa dea cu telefonul de pamant. Odata chiar a facut-o. „Dar stii cum e cu santierul? Te prinde. E ca si cocaina! Odata ce ai pus piciorul pe santier, nu te mai poti lasa”.
Ceva mai incolo, sudorul Costica, pensionat, dar inca in breasla, spune ca nu face el bani multi, dar nici acasa nu poate sta. Iar pentru doamna Niculina, venita de pe undeva din Dambovita, sudorita, in varsta de vreo 50 de ani, sa ia parte la mari proiecte este un prilej de mandrie oarecum proletara: „Trec cateodata cu nepotii pe langa alte lucrari si-i aud cum zic: „Uite, aici a lucrat mamaia!”„.
Apa din Africa
Inginerul Eugen Tudose vine din Gaesti. Pasajul Basarab e cel mai mare proiect la care a participat pana acum. A lucrat si in Nigeria. Africa i-a stors patru ani din viata. Erau vreo 20 de romani adusi printr-o firma italiana. Caldura, pericole, dar si bani pe masura. Ajungea ca un inginer sa castige si 4.000 de euro pe luna.
„A fost o aventura. Am inceput ca un inginer care castiga putin, dar am ajuns treptat la un salariu foarte bun. Ce ma bucura e ca, din cat aveam si eu, am reusit sa ajut si eu cativa oameni din Nigeria. Era boy-ul sau soferul nostru nigerian, de care ne-am apropiat”, povesteste inginerul.
Apoi si-a dat demisia. Nu a mai vrut, desi firma avea lucrari de 360 de milioane de euro in Ghana. „Se spune ca, daca bei apa in Africa, trebuie sa te intorci acolo. Uitati-va la mine, au trecut atatia ani si inca imi mai sta in cap!”, spune inginerul. Insa concluzioneaza clasic: „Nicaieri nu-i ca acasa!”.
Familia si constructiile
Maistrul Gheorghe Dima, 51 de ani, nascut in Slobozia, este si el un om „plimbat”, dar tot pe santier romanesc a ajuns. Pe el l-a „prins” munca de la 20 de ani. A lucrat de toate. De la lopata, cazma, pana la functia de maistru a tot trecut prin santiere, comuniste sau capitaliste. A ajuns in Siria si Germania. In Siria, romanii lucrau si arabii stateau la umbra, in Germania nici ploile torentiale nu permiteau oprirea lucrarilor.
Spune ca, la ritmul asta, este un noroc pentru un constructor sa poata sa-si pastreze o familie. „Am avut un meserias, Gheorghe Silvestru. Era mereu pe santier, foarte, foarte bun. Insa nu avea timp de familie. A ajuns sa se desparta”, spune maistrul. El a avut parte de familie. Chiar daca vine zilnic la ore tarzii si adoarme aproape instantaneu. „Venim la ora 8.00 si plecam cand terminam. Cine spune ca aici se lucreaza doar opt ore minte”, declara omul.
„Ceausescu, om cu istetime de la tara”
Seful tehnic al lucrarilor de la Basarab este un „veteran” al marilor proiecte romanesti. Inginerul Ioan Ursu, acum in varsta de 62 de ani, este printre putinii de pe santier care poate spune ca pasajul asta nu e cel mai mare proiect la care a lucrat. A fost director la lucrarile de la Canalul Bucuresti-Dunare si a lucrat si la Dunare-Marea Neagra. Isi aminteste cum incercau inginerii sa-l mai pacaleasca pe Ceausescu, sa-l mai intoarca de la „planurile marete” pe care le voia terminate in cateva saptamani.
„Ceausescu era un batran cu o istetime din asta, de la tara. Cand trebuia sa ma duc la el sa-i prezint planuri, tin minte ca ma apucau durerile de stomac. El voia sa le termine cat mai repede, eu spuneam ca nu se poate face”, povesteste inginerul. Stresul devenise atat de mare incat inginerul umbla cu doua planuri dupa el cand venea Ceausescu in vizite.
„La Dunare-Bucuresti, in functie de malul Dambovitei de pe care venea el, aveam un plan. Pentru ca el nu intelegea daca ii aratam un plan intors”, spune Ioan Ursu. De pe santiere nu lipsea nici securistul de serviciu, de la care puteai afla lucruri „folositoare”: ca sa nu te auda cei care ascultau telefoanele, dadeai drumul la un radio in timpul convorbirii.
Astazi, lui Ioan Ursu ii cam lipseste mana de lucru pregatita. „Nu mai sunt vechile „colonii” din jurul santierelor, unde inginerul era un fel de primar, de rabin”, spune el. Au plecat multi meseriasi. Acum, cei care muncesc se si scolesc odata cu extinderea pasajului.
Fisa tehnica
Ambitia constructorilor: doi kilometri in doi ani
> inaltime: 28 de metri
> lungime: doi kilometri
> traseu: din intersectia Bulevardului Nicolae Titulescu cu Strada Alexandru Ioan Cuza, pana la Soseaua Grozavesti
> costuri: 178 de milioane de euro
> locuri de munca pe durata lucrarilor: 1.500
> termen de finalizare: 2009
> stadiul lucrarilor: fundatia pilonilor
> avantaje: descongestionarea traficului in centrul orasului, in special pe axa nord-sud; reducerea consumului de carburanti pentru mijloacele de transport in comun care trec prin zona
> dezavantaje: demolari, exproprieri pe Soseaua Orhideeelor; trafic aglomerat pe parcursul lucrarilor, zgomot si praf de pe santier.
|