Calatoria la Noua
Oricat ar parea astazi de ciudat, Noua era destinatia preferata de agrement in weekend pentru mii de brasoveni. Candva, in trecutul sau, cartierul fusese chiar statiune climaterica de vara. Fostul sat Noua, apartinand atunci de comuna suburbana Darste, era loc de "vilegiatura" pentru lumea buna, inclusiv pentru multi turisti veniti tocmai din "regat". Unii si-au construit aici vile frumoase, care astazi inca mai supravietuiesc, siluite de noii chiriasi bronzati, deveniti proprietari cu pretentii.
Prima calatorie am facut-o chiar in momentul in care, unicul traseu care servea zona (17), abia fusese prelungit, adica nu mai circula doar intre Hidromecanica si Strandul Noua, ci de la Livada Postei pana la Darste, prin Noua. Aceasta recenta schimbare a provocat chiar o disputa in familie, caci tatal meu stia de ea, dar bunicul nu. Pana la urma s-a facut voia bunicului, si am mers cu totii la Hidromecanica, unde era Autogara I.T.Bv. in care avusese pana nu demult cap de linie si 17 (considerata inca "externa", la acea vreme). Convingandu-se si bunicul de realitatea schimbarii, am incercat sa luam autobuzul 17 tot de la Hidromecanica, dar din statia curenta de pe parcurs, comuna cu troleibuzele 3, 5, 7. O idee neinspirata, caci toate vehiculele soseau arhipline de pe Str. Karl Marx (azi I. Maniu). In aceasta situatie, am luat mai intai un troleibuz pana la uzina de autocamioane, apoi l-am luat pe 17 de acolo (acolo se mai golea). Am ajuns cu bine la Noua, unde atractiile erau: lacul cu barci, restaurantul, poienile inflorite, gradina zoologica si strandul.
Traseul spre Noua era unul deosebit de pitoresc si plin de imagini interesante. Dupa ce parcurgea strazile Iorga si K. Marx, pe care avea in total 3 statii, autobuzul intra in marea giratie existenta atunci in fata uzinei Hidromecanica. Pe stanga, puteai vedea daca erai atent, in Str. Kogalniceanu, multimea de autobuze de pe traseele preorasenesti, care plecau din Autogara I.T.Bv. - situata temporar acolo. Majoritatea aveau culori cernite (griuri, maro, bleu). Peroanele erau amenajate ca o parcare in spic, pe latura unde astazi este camera de comert. Autobuzele care nu mai incapeau la peron la orele de varf trageau in lungul strazii.
Mai departe, se deschidea sectorul modernizat din Bd. Lenin (15 Noiembrie) si Calea Bucuresti, intre Hidromecanica si locul actualului Spital Judetean. Acestuia i se spunea "autostrada", intrucat avea cate doua benzi pe sens, asfaltate, despartite de un spatiu verde. Marginile erau de asemenea cu spatii verzi generoase si arbori. Pe acest sector existau statiile Strungul (Hidromecanica) si Primaverii.
In continuare, autobuzul intra pe Str. Carpatilor, pe care avea in total 5 statii, ultima fiind la poarta 2 a uzinei Steagul Rosu. Aveai ce admira pe Carpatilor, strada care nu avea nici un bloc la acea vreme. Inca de la inceput, in curtea ICIM se puteau vedea o multime de autocamioane si autospeciale pentru constructii. Imi atragea mereu atentia un camion galben (probabil cehoslovac), a carui culoare era foarte rar intalnita la un vehicul in acea vreme. In dreapta drumului de 2 benzi, pavat cu bazalt, era o fasie de pamant de pe care fusese scoasa o portiune a caii ferate spre Sacele. Urmele acesteia erau inca vizibile. Apoi, urma portiunea in care calea ferata inca mai exista, dubland Str. Carpatilor, dar nu mai era deschisa decat pentru trafic de marfuri. Fosta gara Temelia, cu 3 linii, devenita o grupa a garii Steagul Rosu, era insa plina de activitate aproape tot timpul. Puteai zari acolo pufaind locomotiva cu aburi a fabricii de ciment. Imediat, strada era traversata de doua ramificatii ale liniei uzinale principale, una inainte de intersectia cu Berzei, alta la Prefabricate. Pe dreapta, la racordul fabricii Metrom, era de asemenea o zona de manevra cu linie dubla. La intersectia cu Poienelor, spre dreapta era fostul drum spre grupul scolar, deja inghitit de uzina, iar imediat la stanga, intr-un frumos parculet, era capatul liniilor de troleibuze 3, 5, 7 si al liniilor de autobuze 21 (Sacele), 23 (Dambu Morii), 24 (Predeal).
De aici inainte, autobuzul 17 circula spre Noua pe vechiul drum principal (fosta Str. Levanticai), care a fost folosit incepand din 1974 doar de uzina. Pe partea sa stanga era camp, uzina s-a extins acolo abia mult mai tarziu. La capatul strazii Levanticai, dublata si ea de cale ferata, erau mai multe pasaje la nivel cu ramuri de CFI, ultimul fiind dotat cu bariere (legatura intre Gara Steagul Rosu cea nou construita si uzina). In aceasta portiune am fost calator doi ani mai tarziu intr-un autobuz de pe 17 care, luandu-se la intrecere cu un camion care dorea sa-l depaseasca, a reusit sa produca acrosarea celor doua vehicule. Mai departe, se intra in Noua, de-a lungul drumului aparand case destul de rar, cu gradini mari in care tronau arbori batrani. Blocuri de apartamente propriu-zise nu existau inca in Noua, doar cateva camine muncitoresti, din care unele datand inca dinainte de razboi. In rest, brazi, stejari, verdeata, apa si voie buna.
De cate ori trec astazi prin Noua, parca simt o strangere de inima cand ma gandesc ce placut era acolo, si ce mahala mizerabila a ajuns. Un aquapark de fitze al imbuibatilor, inghesuit intre blocuri noi si vechi, incearca zadarnic sa inveseleasca peisajul mort. Dar viata merge inainte, si dupa ani de zile in care nu a circulat (1984-1991), autobuzul 17 si-a reluat si el activitatea. E drept, nu mai intra acum prin Strada Carpatilor, nici macar pe portiunea pana la Poienelor, cum facea intre 1974-1984 (intre 1983-84, doar pe portiunea Berzei-Poienelor, din cauza santierului de asfaltare si largire a Str. Carpatilor). In lipsa lui, si a celorlaltor trei linii care ajungeau la un moment dat in Noua, desfiintate tot in anii '80 (25, 31 si 35), a circulat o vreme doar 17 barat.
Troleibuze, autobuze, autogara, autobaze pentru constructii, cai ferate uzinale, gari, pasarele si benzi rulante industriale - toate acestea le puteai vedea calatorind spre Noua. Un oras viu, care forfotea chiar si intr-o zona marginala. Apoi, in final, ca o raspata... natura.
|