Silviu Sintea wrote:
Monografia serviciului de transport public de calatori in municipiul Brasov.
Laudabil faptul ca a existat si o scurta vreme cand RAT a avut curajul sa se priveasca fata-n fata cu istoria. E drept, atunci (in 2002, recte) trendul parea ascendent: afisarea programelor in statii, linii de troleibuz inca in floare, MAN-uri de buna calitate, chiar daca tot turcesti, frecvente foarte bune pe toate liniile principale, centrul istoric al orasului servit ireprosabil de numeroase trasee, articulate cat cuprinde pe 5, 6, 10b, 22, 32. Totusi, din respect pentru adevar, mai trebuie corectat cate ceva:
- 1948 nu s-au introdus ZIL (ZIS) carosate, ci cativa ani buni mai tarziu. Inaintea lor a fost introdus Studebaker. Nici acestea nu erau deloc primele, au existat alte camioane de teren inainte de razboi. Au mai existat si (adevaratele) autosenile, care nu aveau roti decat pe fata.
- 1963: de abia a inceput realizarea drumului nou spre Poiana; acesta s-a finalizat in doua etape, prima in decembrie 1964, a doua peste circa un an. Nici vorba de Skoda 706-RTO in 1963 la Brasov - primele au fost aduse abia in toamna lui 1966, dupa ce Bucurestiul isi facuse plinul si incepuse chiar sa caseze din ele sau sa le
articuleze. Primele autobuze normale care au urcat la Poiana pe drumul nou au fost TV 2U si TV 7. Asa-zisele senile nu au fost insa scoase din circulatie decat la inceputul anilor 70, nicidecum la venirea primelor Karose RTO.
- 1967: iarasi, este anul inceperii (si nu al finalizarii) lucrarilor la Baza de Troleibuze, lucrari care au durat aproape doi an. In 1968 abia s-a finalizat substatia de redresare si reteaua spre Rulmentul.
- 1975 (referitor la 1 ianuarie): nu s-au putut preda catre ITA un numar de 120 autobuze, intrucat in 1974 fusesera casate toate TV 2 si TV 7, iar dintre TV 20 au ramas in continuare la ITBv circa 50 din cele circa 120 avute; TV 71 au fost doar cateva. ITA nu a accepat sa primeasca TV 2, desi unele nu erau mai vechi de 6 ani, si atunci au fost casate toate masiv, in cateva luni. Deci probabil numarul real ar fi cam 75. Dar poti sa stii daca in actele tranzactiei nu apareau, din anumite motive, si autobuze demult casate?
- 1978: "Intreprinderea avea in dotare 600 vehicule". Este vorba de suma autobuze (circa 280) + troleibuze (circa 160) + taximetre, taxifurgonete si camioane usoare (circa 120) + vehicule utilitare si auxiliare (circa 20). Au rotunjit-o putin.
- tot 1978: "In anii urmatori intrepinderea se doteaza cu autobuze si troleibuze de mare capacitate, precum si autobuze pentru traseele turistice de tipul SKODA SM-11, IKARUS si IK 4". Se refera la faptul ca urmau sa vina DAC-urile articulate. Skoda, Ikarus, IK 4 incepusera deja de mult timp sa fie achizitionate, si nu erau dedicate in mod special "traseelor turistice" (care de fapt erau doar unul, linia 20, pe care n-a circulat niciodata Ikarus 280!!!)...
- 1979: "La infiintarea IJTL lungimea totala a liniilor de troleibuz a fost de 136,1 km, cale simpla". Este vorba despre lungimea insumata a traseelor, nu despre lungimea retelei de fir dublu de contact aerian.
- Daca in 1987 au fost 50 taximetre si 43 taxifurgonete inseamna ca acum avem transport intergalactic cu operator RAT!!! Realitatea e mult diferita: existau doar circa 12 taximetre si circa 6 taxifurgonete, dar nici acestea nu aveau voie sa circule toate deodata, din lipsa carburantului. Probabil insa ca pe hartiile oficiale de Partid si de Stat figurau si toate masinile casate in ultimii opt ani, pentru a li se putea aloca cota de benzina.
- "Situatia actuala..." se refera la anul 2002. In loc de "3 [troleibuze] Mercedes 405; 5 Mercedes 405G" trebuie sa intelegeti ca este vorba de troleibuzele Rizzi/Vetter. Probabil nu sosisera inca la data respectiva si cineva scosese zvonul ca ar fi Mercedesuri; aceeasi treaba si cu exprimarea "10 [tramvaie] V2A Germania", e vorba de Duewagurile care probabil inca nu sosisera.