Si-a adus aminte cineva de acest proiect
Ziarul lui CTP wrote:
Primarii Oprescu şi Onţanu au lăsat un pod în aer
de Adrian BÄ‚RBULESCU | 15 SEPTEMBRIE 2009
Începute în 2007 şi aproape finalizate, lucrările de construcţie a unui drum cu două benzi pe sens şi a unui pod peste linia ferată, în zona Gării Obor, au fost abandonate de Primăria Capitalei. Sorin Oprescu spune că de vină e primarul de sector, Neculai Onţanu, care replică: ba Oprescu!
Un proiect care nu are amploarea Pasajului Basarab. Costă doar 23,79 milioane de lei (5,66 milioane de euro), cu tot cu TVA, însă finalizarea lui ar reduce semnificativ aglomeraţia din trafic în zonele de nord şi de est ale Bucureştilor. Unde mai pui că este aproape gata.
Este vorba de străpungerea Doamna Ghica - Chişinău, aşa cum îi spun specialiştii în urbanism. Pe înţelesul bucureştenilor, este vorba de o prelungire a străzii Doamna Ghica printr-o arteră cu două benzi pe sens, cu un scuar generos pe mijloc, continuată cu un pod peste calea ferată ce iese din Gara Obor, urmând să se oprească în spatele Pieţei Delfinului. De aici, se face legătura cu Şoseaua Pantelimon, pe de o parte, şi cu Bulevardul Chişinău, continuat cu Nicolae Grigorescu, pe de altă parte.
Lucrarea ar putea prelua traficul dinspre autostrada BucureÅŸti - PloieÅŸti
Finalizarea arterei ar ajuta şi la preluarea traficului de pe viitoarea autostradă Bucureşti - Ploieşti, care intră pe Şoseaua Petricani şi continuă pe Doamna Ghica. Compania portugheză Lena a început lucrările în 2007, cu mare avânt, iar până anul trecut erau gata în proporţie de 60%, după cum îşi aminteşte fostul director al Direcţiei de Infrastructură din Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), Gheorghe Udrişte, acum director general al Metrorex.
"Drumul fusese proiectat înainte de 1989 şi finalizarea lui este necesară pentru că întregeşte inelul median al oraşului, făcând legătura între nord şi est. Când am plecat eu de acolo (de la PMB - n.red.), se construia", a declarat Udrişte pentru Gândul. El a precizat că scuarul foarte lat dintre cele două sensuri de circulaţie fusese proiectat în aşa fel încât să poată fi introdusă în viitor o linie de tramvai.
"A dispărut şi organizarea de şantier"
Acum nu mai lucrează nimeni. În partea dinspre Colentina, şoseaua este gata, trotuarul la fel, ba au fost montaţi şi stâlpii de iluminat de pe margine. Pustie, pentru că nu circulă decât maşinile celor care locuiesc în zonă, artera se opreşte brusc în locul unde ar trebui să fie podul peste calea ferată. Pod care este şi el aproape gata, din moment ce stâlpii au fost turnaţi, iar grinzile aşteaptă stivuite frumos pe margine să fie montate. Între timp, sunt năpădite de bălării, iar fierul - mistuit de rugină, dacă nu a fost deja furat.
Pe grinzi este vizibilă data la care au fost fabricate: aprilie 2008, cea mai recentă. "Din august anul trecut nu a mai lucrat nimeni aici. A dispărut şi organizarea de şantier. După ce că nu s-a terminat lucrarea, am mai rămas şi şomer, pentru că lucram ca paznic la ei", spune, aşezat în poarta casei lui de lângă rampa podului, un om între două vârste.
"Mie mi-au dărâmat WC-ul (la expropriere - n.red.) şi nici acum n-am primit toţi banii de la Primărie. Am eu bani să mă judec cu ei?", intervine un cetăţean din curtea alăturată.
Pe partea dinspre Piaţa Delfinului, şoseaua se opreşte la 200 de metri de viitorul pod, lângă o baracă în care se colectează fierul vechi adus cu căruţele sau cu spinarea de ţiganii care bântuie maidanele din zonă.
Primăria Capitalei, contrazisă de Onţanu
Primăria Capitalei încearcă să dea vina pe Primăria Sectorului 2, care nu ar fi realizat exproprierile. "Motivele care au stat la baza sistării lucrărilor la străpungerea Doamna Ghica - Chişinău au fost datorate (sic!) exproprierilor de către Primăria Sector 2 conform HCGMB nr. 9/2004 şi apariţia unor lucrări suplimentare care depăşesc valorile acceptate de legislaţia în vigoare", se arată în răspunsul primit de Gândul de la Direcţia Generală Infrastructură şi Servicii Publice din PMB, prin Biroul de presă.
Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, contrazice însă PMB, demonstrând cu acte că instituţia pe care o conduce şi-a îndeplinit toate atribuţiile. "Primăria Sectorului 2 a lotizat în totalitate terenul, a întocmit rapoartele de evaluare, documentaţiile de cadastru şi intabulare, fiind încheiate contractele de schimb la notariat, finalizând astfel în totalitate atribuţiile ce-i reveneau prin HCGMB nr. 9/2004.
Atât investiţia ce se derulează, cât şi exproprierile pentru cauză de utilitate publică revin, conform legii, Primăriei Municipiului Bucureşti", a declarat Onţanu pentru Gândul. El a calificat drept "mincinoasă" explicaţia oficialilor PMB şi nu a ratat ocazia de a-l ataca pe primarul general: "Din păcate, această investiţie este doar una dintre cele abandonate de primarul general Sorin Oprescu, care nu are nici cele mai elementare cunoştinţe despre proiectele pe care le are instituţia pe care o conduce".
Drumul care duce spre nicăieri
Străpungerea Doamna Ghica - Chişinău, aşa cum îi spun specialiştii în urbanism constă într-o prelungire a străzii Doamna Ghica printr-o arteră cu două benzi pe sens, cu un scuar generos pe mijloc, continuată cu un pod peste calea ferată ce iese din Gara Obor, urmând să se oprească în spatele Pieţei Delfinului. Lucrarea ar prelua şi traficul de pe viitoarea autostradă Bucureşti-Ploieşti.
(
link aici )