Intre anii 1899-2007, in incinta Fabricii de Hartie Busteni, judetul Prahova, a functionat PRIMA CALE FERATA ELECTRIFICATA DIN ROMANIA.
Patronii fabricii, fratii Carol si Samuel Schiel, au cumparat pentru aceasta linie din Germania, intre anii 1900-1913, trei locomotive electrice de cale ingusta (ecartament 700 mm) care, dupa anul 1948 au devenit PROPRIETATEA STATULUI ROMAN, administrata de Fabrica de Hartie Busteni.
Acestea sunt PRIMELE SI CELE MAI VECHI LOCOMOTIVE ELECTRICE DIN ROMANIA.
In legaura cu situatia actuala a celor trei locomotive am transmis Ministerului Internelor si Reformei Administrative, Ministerului Culturii si Cultelor precum si Ministerului Transporturilor, rugamintea de a cerceta situatia acestui valoros patrimoniu cultural tehnic si recuperarea lui integrala in folosul Statului Roman, respectiv a celor trei locomotive mai sus mentionate,si anume:
1. Locomotiva tip BO-BO, fabricata in anul 1899 la Uzinele Orenstein & Kopel, modificata in anul 1966 in atelierul Fabricii de Hartie Busteni. Aceasta a fost ridicata la data de 28 iunie 1990 de la Busteni si transportata la Depoul Ciurel (Metrorex, Bucuresti), la initiativa Muzeului CFR Bucuresti si a unor membri ai TREN CLUB ROMAN Bucuresti (ing. Octavian Udriste, fost director Metrou Bucuresti, ing. Serban Lacriteanu, director la SNFM-CFR Marfa din Ministerul Transporturilor, ing. Mircea Dorobantu - Muzeul CFR Bucuresti). Locomotiva aceasta, in greutate de aproape 2 tone, depozitata initial in fata cladirii administrative a depoului "cu paza permanenta si portar" A DISPARUT.
2. Locomotiva cu nr. 531/1907, fabricata in anul 1907 la AEG Berlin. Aceasta a fost instrainata de catre Fabrica de Hartie Busteni, iar in prezent se afla in apropiere de Deva, in comuna CRISCIOR, judetul Hunedoara, in incinta unor ateliere particulare care se ocupa cu exportul de locomotive si vagoane.
3. Locomotiva tip BO-BO, fabricata in anul 1913 la AEG Berlin. Aceasta stationeaza in prezent pe liniile Fabricii de Hartie Busteni, fabrica fiind in curs de DEMOLARE, integritatea si chiar existenta locomotivei fiind foarte periclitata. Mentionam ca deja a fost distrusa calea de rulare a acestora, inpreuna cu reteaua electrica de alimentare.
Lipsirea de protectie prin neincluderea in patrimoniului tehnic national a primelor trei locomotive electrice care au circulat in Romania "unicate de mare valoare mondiala, europeana si nationala" ridica cel putin cateva semne de intrebare, la care dorim un raspuns cat mai grabnic, pentru a se putea recupera in cel mai scurt timp aceste bunuri, spre folosul public:
- Muzeul CFR Bucuresti avea posibilitatea restaurarii simple, in reteaua Atelierelor CFR din Bucuresti, a primei locomotive mentionate mai sus. Ce a cautat atunci locomotiva la Depoul Ciurel al metroului si cine a dispus acest transfer?
- Cum a fost posibil sa dispara o locomotiva in greutate de 2 tone din fata cladirii administrative a Depoului Ciurel - Metrorex, cu paza permanenta si portar?
- De ce inainte de privatizarea Fabricii de Hartie Busteni, aceasta intreprindere NU A DESCHIS PROCEDURA DE CLASARE A CELOR 2 LOCOMOTIVE ELECTRICE AFLATE DE DREPT IN PATRIMONIUL TEHNIC NATIONAL, conform Legii nr. 182/2000?
- In ce conditii a fost instrainata una din locomotive, IMPIEDICANDU-SE STATUL ROMAN SA-SI EXERCITE DREPTUL DE PREEMPTIUNE prevazut de lege in cazul vanzarii unui astfel de bun?
- CINE ARE OBLIGATIA LEGALA IN ROMANIA SA PROTEJEZE ACESTE BUNURI DE PATRIMONIU CULTURAL SI SA LE RECUPEREZE IN INTERESUL STATULUI?
Asteptam dispunerea tuturor masurilor ce se impun pentru intrare in legalitate in privinta protejarii celor trei locomotive de valoare deosebita.
28 martie 2008
Attachments: |

1.jpg [ 101.3 KiB | Viewed 26631 times ]
|

2.jpg [ 130.46 KiB | Viewed 26635 times ]
|

4.jpg [ 185.55 KiB | Viewed 26633 times ]
|

5.jpg [ 97.31 KiB | Viewed 26631 times ]
|
|