Joined: Tue 18 Oct 2005 08:49 Posts: 56050
|
Contractul de concesiune al transportului public local de călători expiră sâmbătă, 31 ianuarie. Acesta a fost încheiat în anul 2005, cu SC TAR SA. În ședința de joi, 29 ianuarie, consilierii locali au aprobat o prelungire a contractului de concesiune, până la finalizarea procesului de atribuire, cu alte cuvinte, până când va fi stabilit un nou sau acelaşi transportator local.
De asemenea, a fost adoptat studiul de oportunitate pentru atribuirea contractului de delegare a serviciului public de transport persoane în municipiul Târnăveni.
Noul transportator va fi ales în urma unei licitații publice deschise.
Potrivit datelor publicate pe site-ul Primăriei Târnăveni, în anul 2014, perioada ianuarie-septembrie, SC TAR SA a obținut venituri totale de 1.374.664,61 lei, din care amintim 467.299,33 din vânzarea de bilete, 386.854,54 lei din vânzarea de abonamente şi 519.682,41 din gratuităţi acordate anumitor categorii de persoane. În aceeași perioadă, au fost cheltuieli totale de 1.507.810,75 lei, din care amintim 492.642,00 lei pe combustibil, 27.059,56 lei pentru piese de schimb, iar pentru salarii și asigurări, cheltuielile au ajuns la 480.842,00 lei.
Mijloacele de transport auto folosite pentru prestarea serviciilor de transport public local de persoane, proprietate ale operatorului de transport rutier, sunt în număr de șapte, de diferite capacități. Trei autobuze cu 109 locuri, alte două cu 99 de locuri, unul cu 50 de locuri, altul cu 37 de locuri și un microbuz cu 28 de locuri. Cel mai vechi este din 1993, iar cel mai nou, din 2009.http://www.tirnaveni.ro/contractul-tar-ului-expira-sambata-primaria-organizeaza-licitatie-pentru-desemnarea-transportatorului/
|
|