Cádiz

Distanţele geografice sunt plăcut de parcurs datorită trenurilor de mare viteză: ai confort şi poţi vedea pe unde circuli. Spania este generoasă cu turiştii, fiind disponibile destule oferte pt. călătoria cu trenul.

Astfel, dis-de-dimineaţă, când staţiunea începea să se trezească din nou la viaţă, am plecat din Benalmádena cu autobuzul, până la Málaga. După două escale (de filmări de trenuri), la Dos Hermanas şi Sevilla, am ajuns, cu trenul, în cel mai vechi oraş al Europei, Cádiz.

Aşezarea a fost fondată de fenicieni în anul 1104 î.Hr., fiind numită „Gadir” („Fortăreaţa”).
A devenit „Gades” sub stăpânirea romană, Iulius Caesar deţinând aici prima sa funcţie publică.

Am avut timp suficient să parcurg centrul vechi, distrus în 1596 şi reclădit în secolul XVIII, păstrându-şi înfăţişarea până azi, ajungând până pe malul Atlanticului.

Soarele mângâia tot mai timid obrajii celor ce se plimbau liniştiţi în minunata bijuterie andaluză.

Teatro Romano.

Catedral.

Torre de Poniente.

Iglesia de Santiago.

Plaza Catedral.

Mă întorc la gară pe străduţele cochete din centrul istoric.

Din nou în tren, admirând apusul de soare de pe malul Oceanului Atlantic de Nord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *